A apărut primul contracandidat al lui Răzvan Burleanu la șefia FRF! „O să-l spulber! Am depus actele” | EXCLUSIV

A apărut primul contracandidat al lui Răzvan Burleanu la șefia FRF! „O să-l spulber! Am depus actele” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Răducanu (59 de ani) a depus actele de candidatură la scrutinul pentru președintele FRF, programat pe 12 aprilie 2022. Deocamdată, documentele n-au fost validate de comisie.

Fostul jucător de la Sportul și Dinamo este un critic virulent al administrației Burleanu, la fel cum a procedat și cu Mircea Sandu înainte de 2014.

Sorin Răducanu susține că FRF este coruptă, că primește bani de la stat, că este căpușată politic, iar performanțele sportive lipsesc cu desăvîrșire din cauza managementului defectuos.

Sorin Răducanu, primul contracandidat al lui Răzvan Burleanu la șefia FRF

Din informațiile ProSport, Sorin Răducanu ar putea fi singurul contracandidat al actualului președinte Răzvan Burleanu.

Am promis că voi candida de fiecare dată, că mă voi lupta cu acest sistem, încă din 2010. Așa fac și acum. Am fost la sediul FRF și am depus actele de candidatură. Sunt singurul candidat împotriva lui Răzvan Burleanu, acest om susținut de SRI și Vasile Dâncu.

Le-am dat toate actele și domnul Stângaciu de la Juridic mi-a aruncat sub nas un document pe care să-l semnez: că respect deciziile TAS, FIFA, UEFA și alte prostii. Le-am aruncat actul și n-am semnat nimic. Contează că am depus actele. O să-l spulberpe Burleanu.

Vor face tot ce e posibil să nu accepte candidatura mea, sunt sigur. Luni va fi Comisia de Validare. Dacă ești așa de puternic, de ce îți e frică de mine, impostorule? Răzvan Burleanu a cumpărat pe toată lumea, nu și pe mine. A fost la un pas cu Chivorchian și Pușcaș, dar n-au reușit acum 8 ani.

Sorin Răducanu nu a acceptat șpaga de la Răzvan Burleanu

Dacă vine mâine cu 2 milioane de euro la mine la ușă, îi iau la șuturi. Am procese cu ei și de aia nu mă înghit, dar eu am curaj.

Au spus la un termen că eu sunt procesoman… Dar eu nu am procese cu Burleanu, Ionescu sau Popescu, am cu FRF. Au două statute pe site, mă pun să semnez că nu sunt în regulă din punct de vedere juridic”, a declarat Sorin Răducanu pentru ProSport.

Ca jucător, Răducanu a activat la Dinamo Victoria Bucureşti (1980-1981), Gloria Reşiţa (1982-1984), Dinamo Bucureşti (1984-1986 şi 1990-1991), FC Olt, FCM Braşov, Sportul Studenţesc (1987-1900), Aris Limassol (1991-1992) şi Wuppertaler SV (1993-2000), formaţie alături de care a promovat din liga a şasea până în 2. Bundesliga.

Ca antrenor, el a pregătit pe Wuppertaler la nivel de seniori, dar şi mai multe echipe de copii şi juniori ale clubului german.

Cine este Răzvan Burleanu și cum e aproape de al treilea mandat?

Răzvan Burleanu a câştigat în 2018 un al doilea mandat la conducerea FRF, încă din primul tur de scrutin, el fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală. Principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, component al „generaţiei de aur”, a obţinut doar 78 dintre voturile preşedinţilor de cluburi şi ai Asociaţiilor Judeţene. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Şcolii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.

Răzvan Burleanu s-a născut la 1 iulie 1984, la Bacău, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal, www.frf.ro. Este fiul fostului fotbalist al echipelor FCM Bacău şi Ceahlăul Piatra-Neamţ, Gheorghe Burleanu, acesta având peste 300 de meciuri în primul eşalon.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Fără milă! Kylian Mbappe a ajuns de râsul internetului, după prestația de la Liverpool – Real Madrid
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova:
L-au convins! Vestea mare dată de Universitatea Craiova: "A semnat până în 2028 cu dorinţa de a deveni campion"
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Ce a putut spune fiica lui Leonard Doroftei despre iubitul său şi reacţia părinţilor: Tata este un om foarte calm
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×